Va fi decuplarea de gazul rusesc însoțită de decuplarea de piața chineză?

Într-o analiză aproape premonitorie a lui  Robert Farley, apărută în 2021 în publicația americană The National Interest, cu titlul ”Mai poate armata americană să lupte într-un război cu două fronturi și să câștige?”, specialistul american în securitate și diplomație se întreba ”Ce s-ar întâmplă dacă China și Rusia s-ar coordona suficient una cu cealaltă pentru a se angaja în ostilități simultane în Pacific și în Europa?”.

Farley considera că Beijingul și Moscova nu ar putea să se coordoneze și să susțină o pereche de crize care să provoace două răspunsuri militare separate ale Statelor Unite. Motivul: atât Moscova, cât și Beijingul, au propriile obiective și lucrează fiecare pe cont propriu. Mai probabil, una sau alta dintre cele două state (Rusia și China) ar profita mai degrabă de o manieră oportunistă de criza militară prin care trece cealaltă, nu pentru a-și promova diverse revendicări regionale.

Concluzia la care ajungea analiza lui Robert Farley era că, în ambele cazuri, războaiele vor fi declanșate fie la inițiativa Moscovei, fie a Beijingului. Statele Unite ar putea crea condițiile pentru război, prin folosirea de mijloace diplomatice și economice coercitive la adresa lor, dar, până la urmă Rusia sau China vor fi cele care vor declanșa conflictul. Vor apăsa, deci, primele pe trăgaci.

De războiul din Ucraina responsabil este Vladimir Putin. Ideea sa de a cuceri Ucraina în două zile l-a atras într-o mlaștină strategică a războiului de uzură (war of attrition). Din cauza efectelor sancțiunilor economice, regimul criminalului de la Kremlin se scufundă încet, dar sigur. Odată cu el, și resursele financiare, economice și militare ale Rusiei.

Acesta nu este un front propriu-zis american. Statele Unite nu sunt angajate direct în conflict. Washingtonul ajută militar Ucraina, ceilalți aliați la fel. Dar, prin susținerea ucrainenilor, prin frontul invizibil al intelligence-ului american, Statele Unite pot grăbi indirect, prin intermediari, declinul regimului Putin.  Războiul din Ucraina i-a mobilizat pe aliații din NATO, iar trupele aliate și-au sporit prezența pe flancul de est. Occientul a răspuns la unison și a realizat că visele expansioniste ale lui Putin sunt periculoase pentru secutitatea Europei. Totodată, solidaritatea aliaților reprezintă un semnal trimis și altor puteri regionale autoritare cu discurs anti-occidental care urmăresc cu atenție cum se derulează raporturile de forțe de pe frontul ucrainean și reacțiile Occidentului.

În interviul acordat în exclusivitate pentru Gândul, fostul comandant al forțelor americane în Europa, generalul în rezervă Ben Hodges, atrăgea serios atenția: dacă Occidentul nu îi va opri pe ruși în Ucraina, atunci Beijingul nu va luat în serios eforturile sale de apărare a Taiwanului. Se pare, însă, că vizita la Taipei a distinsei doamne octogenare Nancy Pelosi, președinte al Camerei Reprezentanților din Statelor Unite și al treilea om în statul federal american, a fost luată foarte în serios de chinezi.

Guvernul comunist de la Beijing, care vede insula ca parte a teritoriului Republicii Populare Chineze, a răspuns la vizita doamnei Pelosi printr-o serie de exerciții militare nevrotice. Statele Unite ale Americii au o relație economică și militară de lungă durată cu Taiwan-ul. Americanii reprezintă principalii furnizori de echipamente militare către taiwanezi. În schimb, Washingtonul, pentru a nu irita China, nu a recunoscut niciodată oficial suveranitatea insulei, dar au relații neoficiale cu Taipei-ul.  Oficialii americani cultivă față de Taiwan ceea ce analiștii politicii internaționale numesc „ambiguitate strategică”. Până acum, Pelosi a devenit prima oficialitate americană de rang înalt care a îndrăznit să încalce un tabu politic în ultimii treizeci de ani.

Are actuala administrație de la Washington capacitatea de proiecție de securitate pentru a limita expansionismul rusesc în Ucraina și Estul Europei și, în același timp, pentru a opri expansionismul Chinei în regiunea Indo-Pacifică? În pofida unor gesturi belicoase legate de vizita lui Nancy Pelosi la Taipei, până acum chinezii au jucat o carte a neimplicării în conflictul din Ucraina. Ce se va întâmpla, însă, când Beijingul se va simți îndiguit de noi alianțe create de Statele Unite în Asia-Pacific? Vor reuși europenii și americanii să mențină solidaritatea transatlantică intactă?

În ultimii ani, și mai ales în timpul pandemiei, Uniunea Europeană a început să se trezească și să nu mai vedă China ca pe un „partener strategic”, ci ca pe o putere globală emergentă care a devenit „concurent economic” și „rival sistemic” al europenilor. Oficialii de la Bruxelles au declarat oficial că între Uniunea Europeană și China există divergențe pe tema valorilor promovate și că Beijingul „promovează modele alternative de guvernare” incompatibile cu viziunea occidentală despre democrație. Cât de dispuși vor fi, însă, europenii să își apere aceste valori în cazul în care China va încerca să profite de instabilitatea internațională și va căuta să își impună, în mod agresiv, propriul ei ”model de guvernare” în zona Asia-Pacifică? Călcâiul lui Ahile este dependența nepermis de mare a economiilor europene de piața chineză.

Companiile din Uniunea Europeană se tem că un conflict major între Washington și Beijing va afecta atât politica internațională, cât și mersul businessului. Industriile europene au suferit șocuri majore, în ultimii doi ani, în strategiile lor de vânzări și de achiziții stabilite în ultimele decenii. Pandemia, războiul din Ucraina și, recent, intensificarea concurenței geopolitice între Statele Unite și China devin fenomene care încetinesc globalizarea. Ideea de bază de la care pornesc strategiile de business ale companiilor europene este aceea că un conflict sino-american – comercial, tehnologic și chiar militar – ar reprezenta o provocare existențială pentru industriile europene, mai ales pentru cele orientate spre export.

Europa nu are încă strategii coerente de atenuare a unor eventuale riscurilor. Fiecare companie europeană este în curs de articulare a unei strategii proprii prin care să diminueze cât mai mult și mai repede riscul unei decuplări totale de lanțul de aprovizionare din China. Adică, separarea totală a celor două piețe (cea chineză și cea occidentală), cu toate consecințele care decurg din această separare. Analiștii definesc această mutație: nouă epocă a ”deglobalizării”.

Apar la orizont imperative noi pentru mediile de afaceri din Europa. În primul rând, este pusă la încercare capacitatea europenilor de a inova continuu în domeniul tehnologic pentru a-și menține cota de piață. Oamenii de afaceri din Uniunea Europeană se gândesc să diversifice lanțurile de aprovizionare ca să reducă la maxim dependența de China. Decuplarea de gazul rusesc va trebui, într-o zi, însoțită de decuplarea de piața chineză. Este mai bine să ieși din zona de confort și să suporți consecințele unei asemenea decizii pe termen scurt și mediu, decât să te trezești prins în plasa de păianjen a intereselor rusești sau chineze. A sta, din punct de vedere economic și energetic, la mâna unor autocrați capricioși și sângeroși,  echivalează cu a-ți pune singur ștreangul de gât. Îți întind în mod viclean o mână spre ”cooperare”, iar cu cealaltă vor să te sugrume.